Montarea panourilor solare în funcție de anotimp

Montarea panourilor solare în funcție de anotimp

Montarea panourilor solare în funcție de anotimp

Specialiștii sunt de părere că nu există un moment bun sau mai puțin bun al anului pentru montarea panourilor solare. Ele pot fi instalate pe ploaie, zăpadă sau soare. Cel mai important aspect este că te-ai decis să îmbrățișezi energia solară, atât de populară în ultimii ani. Deloc de neglijat este faptul că panourile fotovoltaice au devenit accesibile și sunt foarte ușor de instalat.

Primăvara și-a intrat în drepturi, iar vremea caldă în sfârșit a venit. Chiar dacă ne mai „supără” din când în când câte o ploaie sporadică, acest lucru nu reprezintă un impediment. Te gândești să investești în panouri solare și vrei ca afacerea ta să prospere cât mai repede? Vrei să te bucuri de facturi mici încă de la început? Nu mai ezita și apelează cu încredere la profesioniști care te vor ajuta să îți instalezi un sistem de panouri fotovoltaice așa cum ai văzut în revistele de specialitate.

Ce anotimp este potrivit pentru montarea panourilor solare?

  1. Primăvara. Instalarea unui sistem solar primăvara îți va permite să profiți la maximum de zilele mai lungi pentru o „recoltă” optimă de energie. De fapt, primăvara și vara sunt anotimpurile ideale pentru producția solară. Sistemele fotovoltaice produc un plus de electricitate în aceste luni cu soare din abundență. Cum vara are cea mai mare rată de producție energetică, instalarea panourilor solare primăvara te va ajuta să compensezi facturile mari de energie asociate cu utilizarea sporită a aparatului de aer condiționat. Astfel, te vei putea bucura de economii substanțiale.
  2. Vara. Sistemele solare tind să genereze cea mai mare putere, dar și economii, în timpul verii. Acest aspect îl face un anotimp popular pentru proprietarii de case care iau în considerare montarea panourilor solare. Un alt aspect pozitiv este vremea favorabilă pe o perioadă lungă, vara ploile fiind foarte rare.
  3. Toamna. Un alt moment grozav pentru a instala panouri solare este toamna. Goana proprietarilor de case din timpul verii s-a stins, creând timpi de așteptare mai scurți și un proces de aprobare mai rapid. Instalarea panourilor înainte de venirea iernii îți va pregăti casa pentru a colecta energie solară odată ce zăpada începe să se topească în primăvară. Și pentru micii și marii întreprinzători este un moment ideal să ia în considerare să adopte energia verde. Nu este doar o afacere profitabilă pe termen lung. Cu panouri solare instalate, vei avea grijă și de mediul înconjurător, reducând dependența de combustilii fosili.
  4. Iarna. În acest anotimp este bine să te pregătești temeinic pentru a vedea ce tip de panou se potrivește afacerii tale. Fă-ți calculele din timp și, cum vine primăvara, fă pasul cel mare și nu mai sta pe gânduri.
Montarea panourilor solare în funcție de anotimp
Este ideal ca montarea panourilor solare să se realizeze pe vreme uscată pentru a se desfășura în condiții optime

Panourile solare, un mare atu pentru afacerea ta

Dacă ai cumpărat recent o proprietate, montarea unui sistem solar te poate ajuta să îi crești valoarea, indiferent de trendul pieței imobiliare. Pe deasupra, pe vreme uscată este mai ușor pentru cei care instalează panouri solare pe acoperișuri să lucreze în condiții excelente. Dacă ai decis montarea panourilor solare la începutul primăverii, ai procedat cum nu se poate mai bine. Vei avea parte astfel de mai multe luni cu zile lungi și însorite, astfel încât vei maximiza utilizarea panourilor fotovoltaice. Să fim cinstiți și corecți: panourile solare sunt un mare atu pentru afacerea ta, pentru casa ta, dar și pentru viitorul și bunăstarea planetei.

Cu Restart Energy, ai parte de siguranță și confort pentru afaceri de viitor!