Scroll Top

Cât îi vor costa gazele pe batrâni, săraci și bolnavi

Cat ii vor costa gazele pe batrani, saraci si bolnavi

Cât îi vor costa gazele pe batrâni, săraci și bolnavi

Potrivit unui proiect al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, consumatorii de gaze casnici cu venituri mici și cei care din motive de vârstă sau sănătate necesită continuarea în alimentarea cu gaze naturale vor fi considerați clienți vulnerabili.

Doar consumatorii vulnerabili vor mai plăti tarife reglementate după liberalizarea completă a pieței. Restul consumatorilor casnici urmează să își negocieze singuri tarifele cu furnizorii.

Cine sunt consumatorii vulnerabili

Clientul final aparținând categoriei de clienți casnici este înregistrat drept client vulnerabil dacă îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

  1. are venituri reduse, stabilite de instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale;
  2. la locul de consum locuiește o persoană care din motive de sănătate/vârstă necesită continuitate în alimentarea cu gaze naturale sau alte condiții speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale,  informează Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Încadrarea clientului casnic în categoria clientului vulnerabil din motive de vârstă/sănătate se va face de către instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale. Apoi, acestea vor înștiința furnizorul de gaze cine sunt acei consumatori.

În cele din urmă, furnizorul întocmește situația centralizatoare privind clienții vulnerabili din motive de venituri reduse și situația centralizatoare referitoare la clienții vulnerabili din motive de sănătate/vârstă pe care le comunică în timp util operatorului.

Ce facilități au clienții vulnerabili

Clienții vulnerabili din motive de venituri mici vor primi ajutoare financiare de la instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale.

Clienții vulnerabili din motive de sănătate/vârstă vor beneficia de urmatoarele:

  • facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare
  • asigurarea de către furnizor a accesului la centrul de relații cu clienții prin modalități specifice adaptate necesităților tuturor categoriilor de clienți vulnerabili din motive de sanatate/vârstă, în aceleași condiții comerciale oferite majorității clienților finali.

Mai mult decât atât, furnizorii vor transmite gratuit, la cererea clienților vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, condițiile comerciale de furnizare a gazelor naturale, a facturilor, a notificărilor, a plângerilor.

De asemenea, clienții vulnerabili din motive de sănătate/vârstă pot cere furnizorului ca relația cu acesta (autocitirea indexului echipamentului de măsurare, transmiterea facturii pe numele și adresa de corespondență a persoanei respective, notificări, plângeri, etc.) să se desfășoare prin intermediul unei terțe persoane, împuternicită de titularul locului de consum. În altă ordine de idei, pentru acest tip de clienți, limitările și întreruperile planificate vor fi reduse la minimum.

Related Posts