Scroll Top

Energie verde, chiar la tine acasă

Energie verde, chiar la tine acasă!

Ce trebuie să știi despre panourile solare şi energia verde produsă de acestea

Ți-ai dorit vreodată să produci energie din confortul casei tale? Dacă da, avem vești bune! Acum poți face primii pași spre sustenabilitate şi independență energetică cu instalarea panourilor solare! Energia solară este energia verde care îţi oferă o cale accesibilă spre a fi ecologic neutru şi a economisi bani!

Un mod eficient de a produce acest tip de energie este prin panourile fotovoltaice de ultimă generație. În dependență de tipul acestora, vei putea produce electricitate pentru o casă mai verde!

Dacă vrei să afli mai mult, acest articol îți va sugera ce este energia verde, cum se produce şi care sunt informațiile cheie despre panourile solare! 

Ce este energia verde?

Energia verde este tipul de energie care provine din surse naturale precum soarele, apa sau vântul. Acest fel de energie este inofensiv pentru mediul înconjurător întrucât nu contribuie la emiterea substanțelor nocive sau la susținerea efectului de seră.

Folosirea energiei verzi face posibilă avansarea ta într-un stil de viață mai sustenabil, dar şi în transformarea casei tale în una ecologică.

Cum se produce?

Energia verde are la bază puterea chinetică a vântului, energia solară sau principiile hidroelectrice. Indiferent de deosebirile dintre aceste surse, toate au în comun faptul că energia este preluată din natură şi transformată în energie electrică.

Ce sunt panourile solare?

Panourile solare funcționează pe baza efectului fotovoltaic pentru a transforma energia solară în energie electrică. Acest fenomen este posibil datorită materialelor semi-conductoare care permit prelucrarea şi transformarea voltajului în kW.

Energia produsă de sistemele solare poate fi utilizată imediat sau stocată în baterii solare pentru uz ulterior.

Tipuri de panouri solare

În ansamblu există trei mari tipuri de panouri fotovoltaice: mono-cristaline, poli-cristaline şi cele din film subțire. Acestea se diferențiază prin materialul din care sunt construite, eficiență energetică şi preţ.

  1. Panouri mono-cristaline

Aceste panouri sunt considerate a fi cele mai eficiente în producerea energiei electrice.  În ansamblu panourile mono-cristaline folosesc plăci din silicon plasate în rânduri şi coloane.

Tehnologia respectivă este destul de scumpă, dar extrem de eficientă. O astfel de investiție este mai potrivită pentru business-uri decât pentru proprietăți private, însă nu le exclud pe cele din urmă.

  1. Panouri poli-cristaline

Panourile poli-cristaline folosesc o tehnologie similară celor mono-cristaline. La fel, acestea au la bază un derivat al siliconului, care este mai puţin eficient decât cel folosit în construcția panourilor mono-cristaline.

Un avantaj al acestor panouri solare îl constituie prețul mai accesibil. Panourile poli-cristaline oferă un raport avantajos dintre preţ şi eficiența energetică a acestora.

  1. Film subțire

Panourile din film subțire sunt cele mai accesibile generatoare de energie verde de pe piața curentă. În general, asemenea panouri au la bază telurură de cadmiu – un material care ajută la capturarea razelor solare.

În pofida unei eficiențe energetice mai reduse, aceste panouri se bucură de o flexibilitate şi mobilitate ridicată.

Alte costuri pentru instalație electrică verde

Înainte de a opta pentru un panou solar, ar fi bine să știi că există mai multe cheltuieli pe lângă procurarea acestuia.

Instalarea

În primul rând, instalarea oricărui tip de panou solar va presupune un anumit cost stabilit din partea companiei care vă oferă serviciile respective. În dependență de locația casei sau al business-ului tău, instalarea va lua o amploare diferită întrucât unghiul de recepție a razelor solare va trebui ajustat corespunzător pentru o performanță optimă.

Menţinerea

Menținerea panourilor fotovoltaice poate fi costisitoare dacă îți asumi un angajament de 20-30 de ani! Acestea necesită curățate şi analizate periodic pentru a evita posibile defecte. În cazul unor defecțiuni, repararea acestora poate fi, la fel, destul de costisitoare.

Legislaţia

Pentru diferite regiuni panourile solare sunt tratate diferit. Unele administrații pot oferi reduceri pentru folosirea energiei verzi, altele pot impune taxe pentru producerea propriei electricități. Îți recomandăm să te documentezi asupra regulamentelor locale cu privire la instalarea şi utilizarea sistemelor solare. 

Dacă eşti tentat să faci această schimbare şi nu ştii de unde să porneşti, consultanţii Restart Energy sunt gata să îţi ofere informaţii detaliate. Fii sigur, cu ajutorul nostru, trecerea la energie verde este o decizie reuşită pentru afacerea ta! 

Related Posts