26.06.2024

Restart Energy a finalizat două proiecte fotovoltaice pentru compania Aquaserv, în valoare totală de peste 600.000 de euro

Proiectele echivalează cu o reducere a costurilor cu energia de peste 210.000 euro pe an pentru compania beneficiară

  • Investiția va fi amortizată în aproximativ 3 ani de zile;
  • Panourile sunt situate atât pe acoperiș cât și la sol, pe o surafață totală de 11.332 mp;
  • Centralele fotovoltaice cu o putere cumulată de 928 kWp produc anual 1096 MWh;
  • Emisiile de CO2 vor fi reduse cu peste 361 de tone pe an iar deșeurile radioactive cu 3,4 kg pe an;
  • Restart Energy a finalizat până în prezent peste 150 de proiecte fotovoltaice și peste 50 MW instalați care au capacitatea de a produce 20,54 GWh și cu ajutorul cărora au fost evitate 13.411 tone emisii de CO2.

București, Timișoara, iunie 2024. Restart Energy a finalizat construcția și instalarea a două
centrale fotovoltaice pentru compania Aquaserv, în valoare totală de peste 600.000 de euro.
Investiția beneficiarului va fi amortizată în aproximativ 3 ani de zile.
Proiectele au o putere cumulată de 928 kWp și au fost instalate atât pe acoperiș, cât și la sol, în
localitatea Tulcea.
Cele două centrale fotovoltaice sunt formate din 1703 panouri ce acoperă o suprafață totală de
11.332 mp. Panourile vor produce în total 1096 MWh de energie pe an, însemnând o reducere
a costurilor cu energia de peste 210.000 euro pe an pentru compania beneficiară.
Panourile solare reduc cantitatea de emisii de CO2 emise în atmosferă cu aproximativ 361 de
tone pe an iar deșeurile radioactive cu 3,4 kg pe an.
Diminuarea emisiilor de carbon, prin implementarea proiectelor de energie solară, va fi
monitorizată prin platforma RED, implementată în 2021, un marketplace dedicat calculului
amprentei de carbon, reducerii emisiilor de carbon prin proiecte de sustenabilitate sau
offsetare a amprentei de carbon. Atributele verzi, atât cele obținute pentru acțiuni sustenabile
individuale, cât și creditele de carbon, pot fi vândute intern prin market place-urile platformei
RED, printr-un proces tehnologizat, transparent și securizat, dedicat reducerii emisiilor de
carbon și îmbunătățirii politicilor ESG.

„Investiția în panouri fotovoltaice înseamnă o reducere semnificativă a costurilor operaționale,
mai ales pentru acele companii care prin natura activității lor sunt mari consumatori de energie.
Ne propunem să extindem propriile capacități de producere a energiei, atât pentru beneficiul
financiar imediat cât și pentru că ne dorim să acționăm responsabil în raport cu mediul
înconjurător și să susținem un viitor verde, spune Valentin C. Ifrim, Director General Aquaserv
S.A.
„Prin proiectele de energie sustenabilă oferim un suport esențial partenerilor și clienților noștri
în construirea unei strategii de reziliență eficientă într-un mediu de business volatil. Misiunea
noastră constă în reducerea costurilor asociate energiei și birocrației, astfel încât partenerii
noștri să se bucure de beneficiile unei eficiențe energetice sporite dar și de efectele pozitive ale
decarbonizării. În acest fel contribuim la creșterea și dezvoltarea sustenabilă a business-ului
lor”, spune Armand Domuța, CEO & Founder Restart Energy.
Restart Energy a asigurat pentru compania beneficiară întreg proiectul de eficientizare
energetică, de la consultanță și proiectare, până la implementare.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital
Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile
în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți
clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi
convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
În iunie 2024, grupul Restart Energy a încheiat un contract de racordare cu Transelectrica în
valoare de 56 de milioane de lei pentru un parc fotovoltaic de 500 MW, în urma căruia peste
200.000 de gospodării vor fi alimentate cu energie verde. Parcul fotovoltaic va produce anual
peste 800.000 MWh și va ajuta la reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 400.000 tone pe
an, respectiv 12 milioane de tone de CO2 evitate, pe toată perioada de viață a proiectului,
însemnând beneficii de mediu în valoare de peste 1 miliard de dolari.

Despre Restart Energy
Restart Energy este o companie din prima linie în domeniul energiei care deține capital mixt româno-
american. Cu o expertiză de peste 15 ani a echipei de management, Armand Domuța și Renato Doicaru
înființează în 2015 Restart Energy ajungând în prezent la un portofoliu de peste 150 de proiecte de
energie solară regenerabilă. Prin proiectele implementate, de tip EPC, compania oferă partenerilor săi
stabilitate și predictibilitate și facilitează accesul acestora la energie. Restart Energy își asumă un rol
regional și local major, acela de a ajuta companiile să își eficientizeze costurile și să își mărească
profitabilitatea prin proiecte sustenabile de energie verde.

Restart Energy a obținut recent premiul Energy Transition Award, oferit de revista The Diplomat,
distincția Transformational Leadership, din partea revistei Business Review și Premiul pentru excelență
în Energie, Club Antreprenor.

Despre Aquaserv S.A.
Aquaserv S.A. este unul dintre cei mai importanţi Operatori Regionali în domeniul serviciilor publice de
alimentare cu apă şi de canalizare din România şi singurul operator regional licenţiat în domeniu din
judeţul Mureş. Compania deservește aproximativ 100.000 de persoane fizice și agenți economici și
facturează anual 3.7 milioane de m3 de apă potabilă. Cu 26 de ani de experiență pe piață, Aquaserv SA
are în prezent peste 430 angajați și a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 41.127.620 de lei.

Te-ar putea interesa și