04.10.2022

Panouri solare fotovoltaice pentru orice tip de business

Sistemele de panouri solare fotovoltaice ocupă destul de mult spațiu și nu fiecare proprietate / unitate de producție are loc special gândit pentru ele. Una dintre primele întrebări pe care administratorii afacerilor le pun celor care instalează sisteme solare atunci când devin interesați de producerea energiei solare în regie proprie este: „Unde îmi voi construi sistemul?”.

De aceea, primul pas spre căpătarea independenței energetice este stabilirea unei strategii care să răspundă la mai multe interogații. Care este necesarul de energie electrică pe care vrei să o acoperi? Care este spațiul unde urmează să fie montat întregul sistem? Care sunt costurile de instalare / exploatare? În multe cazuri, excesul de energie electrică produsă solar poate fi revândută, prin intermediul rețelei naționale. De asemenea, poate constitui o sursă importantă de profit.

Cum îți dai seama de câte panouri solare fotovoltaice ai nevoie?

Fiecare afacere are nevoi energetice proprii și specifice. Dimensionarea sistemului de producere a energiei electrice, alegerea numărului optim de panouri solare și a componentelor conexe trebuie să fie o prioritate pentru orice investitor. Iată care sunt principalele modalități de analiză a necesarului energetic:

1. Analizează consumul de electricitate al companiei

Proiectarea unei soluții solare eficiente nu se rezumă doar la folosirea fiecărui spațiu disponibil de pe acoperiș. Cel mai bun sistem de panouri solare nu este cel mai mare – este cel mai eficient.

Analiza consumul tău de energie existent (care reiese din facturile de electricitate) este un prim pas. Aceste date sunt folosite pentru a revizui „profilul de încărcare” – în principiu, cum și când utilizezi electricitatea. Proiectarea unui sistem care se potrivește cel mai bine cerințelor specifice ale afacerii tale, oferindu-ți cele mai bune randamente ale investiției, este prioritatea oricărui demers.

2. Calculează nivelul de electricitate produsă, garantată

Energia solară este generată mai degrabă de lumina zilei decât din lumina soarelui. Deci, dacă te-ai întrebat vreodată: panourile solare încă funcționează în zilele înnorate, răspunsul foarte scurt este „da”! Când ne facem calculele pentru necesarul de eletricitate produsă de către panourile solare fotovoltaice, se poate folosi un software dedicat care ia în calcul ultimii 20 de ani de date și statistici geografice. De asemenea, locația, înclinația și înălțimea acoperișului și aspectul matricei sunt elemente esențiale în aflarea nivelului de energie electrică garantată.

Toate aceste date ne oferă, în cele din urmă, o estimare foarte precisă a ceea urmează să fie generat de către panourile solare. Vom folosi aceste calcule ca punct de plecare pentru a determina baza sistemului solar fotovoltaic instalat.

3. Instalează panouri solare fotovoltaice alese corect

Dimensiunea exactă a panoului utilizat este întotdeauna determinată de cerințele specifice ale clientului.

Informează-te corect și apelează la specialiști!

Panourile solare sunt produse într-o mare varietate de dimensiuni și puteri și este să indicat să alegi panourile care se potrivesc afacerii tale. Puterea panourilor poate varia (de la 270 la 410 wați). De obicei, cu cât puterea este mai mare, cu atât panoul este mai scump / ocupă mai mult spațiu.

Odată ce ai la îndemână toate informațiile necesare te afli în poziția perfectă pentru a selecta dimensiunea panourilor care se potrivesc cel mai bine sistemului ales de tine. De exemplu, dacă afacerea ta are spațiu limitat pe acoperiș, dar un consum mare de energie, cea mai bună opțiune este să achiziționezi panouri de putere mare. Acest lucru îți va permite să maximizezi spațiul disponibil pe acoperiș. Vor fi satisfăcute astfel, în mod eficient, cerințele ridicate de energie necesare unităților de producție.

Panouri solare fotovoltaice pentru orice tip de business
În funcție de dimensiunile și nevoile specifice afacerii tale, pot fi instalate diferite tipuri de panouri solare fotovoltaice

Panouri solare dimensionate pentru nevoile tale

Îmbrățișând energia verde, îmbunătățim nu doar calitatea aerului pe care îl respirăm. Creăm un mediu curat pentru familiile noastre și pentru generațiile viitoare. Sursele de energie regenerabilă sunt, de asemenea, mult mai sănătoase pentru mediu și mult mai eficiente economic. Pentru că știm cât de importantă este implementarea eficientă și fără bătăi de cap, Restart Energy s-a ghidat mereu după câteva principii: energie ieftină, verde, cu birocrație zero!

Specialiștii Restart Energy sunt pregătiți să te ajute cu noua ta strategie de instalare / producție de energie solară care să acopere necesarul afacerii tale, indiferent de tipul sau dimensiunile ei!

Te-ar putea interesa și