24.03.2022

Surse de energie alternativă pentru neutralitatea emisiilor de carbon

Orice iniţiativă sustenabilă începe cu înţelegerea şi gestionarea emisiilor de carbon. Atât în postura de business, cât şi ca persoană individuală, trebuie să tinzi spre neutralitatea amprentei tale de carbon pentru a combate schimbările climatice. Acest lucru se poate face cu ajutorul unor surse de energie alternativă precum panourile fotovoltaice.

 Acest articol îţi va explica ce înseamnă neutralitatea emisiilor de CO2, cum se calculează amprentele de carbon și cum panourile solare pot soluţiona problema emisiilor. 

Ce este neutralitatea emisiilor de carbon?

Starea urgentă a încălzirii globale a determinat asumarea unor acţiuni care previn continua avansare a problemei climatice. Acordul de la Paris din 2016, semnat şi de UE, a stabilit că obţinerea neutralităţii emisiilor de carbon până în 2050 este esenţială. 

Neutralitatea emisiilor de carbon presupune un echilibru între emiterea şi absorbţia carbonului. Sechestrarea carbonului este un proces de capturare şi depozitare a carbonului din atmosferă în depozite speciale. Pentru a obţine neutralitate la nivel global, sechestrarea carbonului ar trebui să fie echivalentă cu emiterea acestuia. 

Calcularea amprentei de carbon 

Pentru a avea o afacere sustenabilă şi verde sau pentru a duce un mod de viaţă ecologic, ar trebui să îţi calculezi emisiile de carbon.

Cum faci acest lucru?  Restart Energy  îți pune la dispoziție un calculator digital unde îți poți măsura nivelul de carbon emis. Tot ce trebuie să ştii se rezumă la a trăi sustenabil. De la minimizarea energiei pe care o consumi, mijlocul de transport folosit şi alimentaţia pentru care optezi, până la modul în care gestionezi deşeurile tale. Astfel, dacă foloseşti surse de energie regenerabilă, călătoreşti cu transport public şi eşti vegan, ai multe şanse să ai o amprentă de carbon relativ redusă. 

La fel, ar trebui să ţii cont de emisiile directe şi cele indirecte. În ansamblu, dacă ai o afacere, activităţile angajaţilor tău afectează indirect emisiile de carbon a firmei. Astfel, în caz că ai mulţi angajaţi care folosesc transport personal pe bază de combustibil, ai şanse ca firma ta să nu fie chiar atât de verde pe cât pare. 

Cum pot contribui panourile solare la neutralitatea emisiilor de CO2?

Soluţia cea mai evidentă şi cea mai eficientă în abordarea problemei emisiilor este de a schimba sursa principală de energie consumată. Există mai multe oportunităţi de a reduce emisiile de carbon prin folosirea energiei regenerabile. 

Panourile fotovoltaice sunt o soluţie accesibilă, comodă şi avantajoasă care serveşte drept generator de energie electrică fără a emite carbon. Dacă vrei să ai o amprentă de carbon minimă, panourile solare sunt o alegere perfectă pentru a face primii paşi spre neutralitatea emisiilor de carbon

Sistemele solare asigură aprovizionarea cu energie prin absorbţia energiei solare şi transformarea acesteia în energie electrică. Acest fenomen este bazat pe materiale semi-conductoare şi tehnologii moderne care nu emit carbon sub nicio formă. Astfel, folosirea panourilor solare ca sursă primară de energie face afacerea sau casa ta mai verde. Pe lângă diminuarea emisiilor de carbon, folosirea panourilor solare reduce semnificativ şi costul facturilor la energia electrică. 

Dacă vrei să asiguri neutralitatea emisiilor de carbon pentru afacerea ta, Restart Energy are programul perfect pentru tine. Restart Solar poate asista afacerea ta în proiectul de tranziţie la energia solară. Echipa noastră te asistă pe tot parcursul procesului: de la planificare până la instalarea panourilor! 

Nu ezita să soliciţi o ofertă sau să contactezi consultanţii Restart Energy pentru mai multe detalii! 

Te-ar putea interesa și