Bursa de gaze din Austria avertizează prima
Pe fondul unei schimbări din partea Parlamentului României asupra Legii energiei și gazelor naturale și convingerea ca asigurarea aprovizionării cu gaze a fost rezolvată, câteva reacții de peste granițe s-au iscat.
Totul pornește de la Ordonanța 64/2016, creată din nevoia de a rezolva repede situația juridică pe baza căreia Comisia Europeană consideră că România a încălcat art. 35 și art. 36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a art. 40 lit. c) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE.
Autoritățile au optat pentru ordonanță în fața unei amenințări iminente cu infrigmentul Comisiei Europene vizavi de reglementările pieței de gaze din România. Problema fundamentală de la care a pornit totul este deschiderea pieței, adică exportul de gaze, urmată de chestiunea consumatorilor intreruptibili și apariția unei burse reale de gaze.
Pentru ca viziunea unui export de gaze să fie reală este nevoie de interconexiuni funcționale în ambele sensuri. În acest sens, Comisia Europeană a aprobat o finantare de aproape 190 de milioane de euro pentru conducta BRUA. Aceasta are drept plan realizarea acestor interconexiuni și deschiderii către exportul de gaze din Romania inspre vestul Europei. Modificarile aduse de catre Comisia pentru Industrii si Servicii din Camera Deputatilor legii energiei si gazelor complica insa toate angajamentele Romaniei, pe seama unui singur considerent: consumatorul roman trebuie protejat.
Existenta uneia sau a mai multe platforme de tranzactionare gaze a devenit deja o problema de mare interes pentru partenerii europeni.
Central European Gas Hub AG a expus un punct de vedere ferm cu direcție: institutiile României implicate în procesul de modificare a legii energiei si gazelor.
Austriecii într-o scrisoare venita de la cea mai importanta bursă din Europa Centrală și de Est afirmă:
” Referitor la recentele amendamente propuse la Legea energiei nr. 123/2012, facem in continuare urmatoarea declaratie: A intrat in atentia noastra faptul ca Comisia de Industrii si Servicii a Parlamentului a votat un draft de amendament la sus-mentionata lege. Ne luam libertatea sa va transmitem in continuare comentariile noastre la acest draft, spre a fi luate in considerare.
In conformitate cu informatiile noastre, draftul modificat prevede introducerea unei obligatii de tranzactionare pe piata de 70% din productie pe o platforma desemnata (OPCOM). Dorim sa ne exprimam convingerea ca aceste tipuri de restrictii/obligatii ar putea reprezenta o incalcare a legislatiei UE si mai mult, va avea un impact disructiv asupra fiecarui aspect al pietei de gaze naturale din Romania si al celor adiacente.
Cu o asemenea lege intrata in vigoare, piata romaneasca a gazelor va suferi sever, din moment ce producatorii / comerciantii de gaze naturale vor fi privati de libertatea de a comercializa gaze conform preferintelor si in locul de tranzactionare ales de ei.
In plus, competitia intre platformele de tranzactionare si burseler de gaze va fi eliminata de facto. De asemenea, obligatia de comercializare a anumitor cote de gaze constituie o distorsionare a pietei, deoarece impiedica tranzactiile si exportul transfrontalier.
In acest context, am dori sa subliniem faptul ca dezvoltarea pietei romanesti a gazelor naturale pentru a ajunge la nivelul european nu va fi posibila, deoarece o astfel de lege este:
– In contradictie cu practica europeana de tranzactionare a gazelor;
– Impotriva legislatiei europene.
Incalcarea legislatiei UE vizeaza urmatoarele elemente:
– obligatia de a comercializa 70% din productia interna pe o platforma desemnata constituie o interdictie la exporturi in sensul articolului 35 din TFUE, care nu este justificata de motivele enumerate la articolul 36 TFEU;