26.07.2017

Suprataxarea producătorilor români de gaze naturale este oprită de Iohannis

Președintele Klaus Iohannis spune nu, pentru moment, promulgării  Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2013 privind suprataxarea producătorilor români de gaze naturale și petrol, mai exact în privința veniturilor suplimentare obţinute de aceste companii, ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale.

Parlamentul dorește să impună majorarea și să o facă permanentă

Iohannis a luat această decizie, deoarece Parlamentul a hotărât să majoreze supraimpozitarea profiturilor de la 60% la 80% şi să permanentizeze acest impozit, deşi aplicabilitatea lui era prevăzută până la 31 decembrie 2017, când întregul sector de gaze naturale urmează să intre pe piața liberă.

Procedura spune că președintele poate opri însă o singură dată proiecte propuse de Parlament, așadar dacă documentul va fi suspus unei altei sedințe, dar retransmis în aceeași formă, șeful statului este obligat să îl promulge, dacă nu contestă această acțiune la Curtea Constituțională.

Harald Kraft, președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), declara în urmă cu aproximativ o lună că această  decizie de suprataxare reprezintă discriminarea în adevăratul sens al cuvântului, în fața rușilor de la Gazprom, care nu sunt obligați să plătească aceste taxe și nici să vândă pe bursă întreaga cantitate de gaze.

Este imprortant de știut că suprataxarea gazelor naturale a fost introdusă în 2013 ca o măsură temporară pentru perioada crizei economice. În momentul de față, în 2017, taxa a fost majorată de la 60% la 80%. Se penalizează clar producătorii interni, care pierd teren în fața Gazprom, care nu va fi obligat să vândă 100% din importuri pe bursă.

Comisia de Industrii şi Servicii, Camera Deputaţilor, a decis să modifice legea pentru  aprobarea Ordonanţei  de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2013 în sensul majorării cotei de impozitare de la 60% la 80% pentru prețurile de vânzare a gazelor naturale ce depăşesc 85 lei/MWh. Prin OUG 7/2013 se prevedea doar suprataxarea cu 60% a profitul suplimentar, ea aplicându-se pe diferenţa dintre preţul de referinţă stabilit la 72 de lei MW/h şi cel la care se ajungea după fiecare scumpire.

Președintele calmează situația: „Date fiind rațiunile specifice, cu caracter temporar și extraordinar ale introducerii acestui impozit, considerăm că reglementarea lui ar trebui să urmeze același caracter temporar. Luând în considerare importanța deosebită a cadrului de reglementare pentru performanța sectorului de petrol și gaze, considerăm că este esențială definirea unui cadru fiscal și legislativ predictibil și stabil, propice creării unor planuri de afaceri pe termen lung, pentru continuarea investițiilor curente și stimularea de noi investiții. De asemenea, pentru îndeplinirea obiectivelor de natură socială, considerăm necesar ca această lege să prevadă un mecanism transparent, în baza principiului echivalării între impozitare și protecția consumatorului vulnerabil”, este declarația fermă a șefului statului, prin care a respins clar modificările și ordonanța să fie reanalizată de Parlament.

Surse Știre:

https://www.agerpres.ro/

http://jurnalul.ro/

26.07.2017
Postat în:  Fără categorie
Etichetat: 
Te-ar putea interesa și