08.06.2022

Adevărat sau Fals: Mituri comune despre energia solară

Cât de adevărate sunt miturile despre energia solară?

Cu cât mai mult societatea avansează în popularizarea utilizării energiei regenerabile, cu atât mai multe neînțelegeri apar. De la fake news la informații eronate, internetul e plin de prejudecăți impulsive în lipsa unor surse solide.

Când vine vorba de energia solară, există mituri care s-au fundamentat adânc în mentalitatea noastră şi care se transmit din gură-în-gură fără a fi verificate. De aceea, acest articol vine cu date concrete care să demonstreze cât de adevărate sau false sunt unele mituri comune pe care societatea le are faţă de panourile solare şi energia produsă de acestea.

1. Panourile solare nu funcționează în lipsa soarelui

Lumea pare convinsă că în lipsa luminii solare directe este inutil să ai panourile solare instalate. Cei care trăiesc în zone mai umbrite evită cu precădere instalarea panourilor, fiind cerți de lipsa de funcționalitate a acestora.

Totuși, panourile solare produc energie chiar şi în lipsa zilelor însorite. Oricât de înnorat ar fi, o cantitate de lumină solară pătrunde. De aceea ne putem bucura de lumina zilei fără felinare chiar şi când plouă.

Mai mult decât atât, unele panouri fotovoltaice funcționează mai bine în zilele mai reci, deoarece căldura poate interveni negativ în procesul de conversiune a energiei solare în energie electrică.

O soluție care ar împăca orice nesiguranță este aceea de a păstra locuința sau business-ul parțial în rețeaua de electricitate a unui furnizor. În acest caz, chiar dacă nu vei produce o cantitate suficientă de energie, vei putea folosi electricitatea în continuare.

2. Panourile solare nu sunt destul de eficiente

În ansamblu, o celulă fotovoltaică are o eficiență energetică de 22%. Cea mai eficientă celulă fotovoltaică, cu tehnologie de ultimă oră, are un record de 39% de energie absorbită din cantitatea totală a energiei solare.

E firesc ca unii consumatori să se întrebe de ce panourile fotovoltaice nu au o eficiență de 100%. E normal să vrei maximul de eficiență energetică, însă acest lucru nu e necesar în cazul energiei solare.

Timp de o oră soarele produce o cantitate de energie echivalentă cu consumul energetic al întregului glob timp de un an! Cu o energie atât de mare, cele 22% sunt mai mult decât suficiente pentru a acoperi necesitățile cotidiene ale gospodăriilor sau afacerilor.

3. Panourile solare sunt scumpe

Acest mit este parțial adevărat, deoarece nu orice gospodărie sau afacere își poate permite panourile solare. Costul unui sistem fotovoltaic (5-10 kW) poate varia între 15.000 şi 35.000 Ron, cu mici variaţii în funcție de zona geografică şi de legislaţie. Cu toate acestea, procurarea panourilor fotovoltaice presupune o investiție profitabilă pe viitor. Cu ajutorul acestora sunt reduse atât facturile, cât și dependența strânsă de un furnizor energetic.

Totuși, serviciile adiacente pot fi negociate şi adaptate la nevoile tale. În acest sens, Restart Solar are o adaptabilitate înaltă pentru a face folosirea energiei solare cât mai avantajoasă şi productivă pentru afacerea ta.

Nu ezita să ceri o ofertă personalizată direct de pe site sau să contactezi consultanții Restart Energy pentru mai multe detalii. 

Te-ar putea interesa și