Furnizarea de energie electrică – Contoarele inteligente de energie își întârzie apariția în România
Noutatea în furnizarea de energie electrică în România, promisă încă din anul 2015, contoarele inteligente de energie, care permit autocitirea consumului de energie fără a fi nevoie de deplasarea unui angajat până la locul de consum, vor ajunge la majoritatea consumatorilor mai târziu decât era așteptat.
Deși până în 2020 era prevăzut ca 85% dintre locurile de consum să folosească aceste contoare, distribuitorii de energie electrică vor înlocui deocamdată vechile contoare doar în procent de 10%.
Furnizarea de energie și contoarele inteligente
Contoarele inteligente permit un control mai mare asupra consumului și asupra instalației de distribuție a energiei electrice, astfel că, există multiple beneficii pentru consumatorii de energie electrică. Aceștia vor putea beneficia de:
- Monitorizarea și controlul permanent al consumului de energie electrică.
- Facturi lunare care reflectă consumul exact de energie electrică, fără estimări.
- O mai mare protecție împotriva supratensiunii în rețea sau alte incidente posibile.
- Posibilitatea ca distribuitorul de energie să poată efectua intervenții la distanță în caz de nevoie, fără deranj și cu costuri mai mici, dat fiind că aceste intervenții nu vor necesita deplasarea fizică la locul de consum.
- Consumul se poate vizualiza online pe computer, telefon sau tabletă, disponibil în permanență.
- Procesele de conectare, deconectare, schimbare a furnizorului, schimbări de contracte, etc. se vor simplifica datorită exactității informațiilor de consum.
Întrebări frecvente despre furnizarea de energie și contoarele inteligente
- Pot rămâne fără energie electrică datorită întreruperii acesteia de la distanță de către furnizorul de energie?
Întreruperea furnizării energiei electrice se va produce în aceleași condiții, indiferent de tipul de contor utilizat.
- Este periculos semnalul wireless emis de contor?
Semnalul emis de contoarele inteligente este mult mai scăzut decât cel al cuptorului cu microunde sau al telefonului. Acesta nu este periculos.
Restart Energy, furnizor de energie electrică
Cu Restart Energy, pe lângă furnizarea de energie electrică la prețuri avantajoase, poți beneficia de contorul nostru inteligent wireless care îți va permite să vezi consumul în timp real, grafice și comparații de consum și consumatorii activi din locuință. În acest fel, vei putea eficientiza consumul de energie electrică și reduce costul facturii tale.