România poate avea independență energetică 2-3 ani cu noul zacamant de gaze naturale din judeţul Buzău
A fost descoperit cel mai mai mare zacamant de gaze naturale din ultimii 30 de ani, la Caragele, în judeţul Buzău. Premierul Sorin Grindeanu a susținut că acesta ar asigura singur independenţa energetică a ţării timp de 2-3 ani.
După vizita la Caragele, Grindeanu, alături de ministrul energiei Toma Petcu şi şeful senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în conferința de presă special deschisă au răspuns cu interes întrebărilor jurnaliștilor și au anunțat dezvoltarea acestui zăcământ de gaze.
Explorarea din judeţul Buzău este un pas benefic țării şi se va dezvolta în următorii ani, crescând la 25-27 miliarde de mc de gaz.
Zăcământul din localitatea Caragele, din judeţul Buzău, este considerat cel mai mare zăcământ de gaze naturale descoperit în ultimii 30 de ani. Descoperirea este situată în sectorul nord estic al Platformei Moesice în cadrul complexului structural Caragele, lung de circa 35 km, explorat pentru obiective geologice aflate la adâncimi între 1500 şi 5000 m, parte a programului de proiecte majore de explorare.
Zacamant de gaze naturale ce produce 500.000 de mc pe zi
Descoperirea zacamantului de gaze naturale a fost anunţată de către compania Romgaz pe 30 iunie 2016. Acest zăcământ, conform datelor oficiale, a fost pus în evidenţă prin foraj în anul 2000 şi a intrat în producţie din 2004, iar în prezent produce 500.000 de mc pe zi. În proiectul dezvoltat pentru anul 2017 se include forajul a şase sonde, iar valoarea investiţiei este de circa 40 de milioane de euro, dintre care trei sonde sunt deja în foraj.
La conferința de presă pentru dezvoltarea acestui subiect, alături de premierul Sorin Grindeanu, s-a aflat și ministrul Energiei, Toma Petcu şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Noi oportunitati de crestere ce vizeaza acest zacamant de gaze naturale
Romgaz Mediaş, cel mai mare producător național de gaz natural, în iunie 2016, a anunţat realizarea unei noi descoperiri importante de hidrocarburi pe teritoriul României în Perimetrul RG 06 Muntenia Nord–Est, unde desfăşoară operaţiuni petroliere că unic titular al Acordului de Concesiune pentru Explorare–Dezvoltare–Exploatare.
Într-un comunicat trimis de companie în 2016, relatează că testele de producţie finalizate la două sonde de explorare, 55 Damianca şi 77 Rosetti, arată o acumulare consistentă de hidrocarburi în rezervoare calcaroase Jurasice pe un interval de circa 120 metri, aflat la adâncime de peste 4.000 de metri.
Virgil Metea, directorul general al Romgaz, a afirmat că strategia vizează consolidarea poziţiei companiei pe piaţa de profil, prin identificarea unor oportunităţi noi de creştere şi diversificare şi prin îmbunătăţirea performanţelor companie.