27.11.2017

ANRE: reglementări energie electrică 2017

Află ce modificări au realizat reprezentanții ANRE

Rețeaua de transport și distribuție prioritară

 Contorizarea inteligentă wireless nu mai este o prioritate pentru ANRE, din moment ce  investiţiile în reţelele de transport şi distribuţie energie electrică sunt în prim-plan.

       Dumitru Chiriță, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei afirma: „Cred că se impune redeschiderea subiectului cu Comisia Europeană. Din punctul meu de vedere, problema contorizării inteligente cred că trebuie revăzută. Vă dau un singur exemplu ca să înţelegeţi de ce. O să ajungem în situaţia în care o să avem contoare foarte inteligente, iar energia o s-o transmitem wireless. Din acest punct de vedere ar trebui să vedem în ce măsură avem nevoie de investiţii în reţele electrice şi abia după aceea să mergem cu contorizarea inteligentă la consumatorul final”.

        Primăvara trecută, fosta conducere ANRE anunța că 30% dintre consumatorii de energie din România trebuie să aibă contoare inteligente până în anul 2020.

        Planificarea de instalare a sistemului de măsurare inteligentă – SMI, aprobat sub conducerea fostului preșendinte ANRE. Ar fi urmat să se deruleze în două etape, până în 2026. Această contorizare wireless este o investiție profitabilă deoarece ar reducere pierderile din rețea și costurile de exploatare.

 

Se propun teste de stres în energie electrică 2017

Ce sunt aceste teste de stres? Sunt metode prin care se verifică cum se reacționează în anumite situaţii, astfel încât consumatorii să fie protejaţi în faţa unor creşteri de preţuri.

Se dorește revizuirea totală a codului comercial pentru a se crea un nou model de piață în energie electrică 2017, ca să se elimine posibilitatea unor creșteri de prețuri neașteptate.

Cum sunt aceste teste de stres propuse de ANRE?

Se ia drept exemplu tiparul utilizat de BNR cu băncile comerciale. Se dorește inducerea testelor de stres pe piață pentru a se observa  reacțiile, în așa fel încat consumatorul să fie protejat de posibile abuzuri. pe care le pot declanșa unii comercianţi de pe piața de energie electrică 2017, care profită de anumite lucruri din piaţă şi obţin avantaje.

energie electrica 2017

ANRE: Energie electrică 2017 mai ieftină decat în 2018?

 

Energia electrică va fi mai scumpă anul viitor. De ce?

  1. Contractele la termen s-au încheiat la preţuri mai mari faţă de 2017
  2. Preţurile anunţate de ANRE pentru licitaţiile îndreptate către consumatorii casnici pentru trimestrul I din 2018 sunt mai mari decat cele de la licitaţiile pentru trimesstrul IV anul acesta
  3. Hidroelectica declară: Pentru curent electric 2017 s-au încasat cu 20 de lei pe MWh mai mult decât anul trecut. Preţul de vânzare al energiei hidro a depăşit 190 lei/MWh.
  4. Complexul Energetic (CE) Oltenia (CEO)  a contractat, pentru anul viitor, toată energia ce urmează a fi produsă de 5 dintre cele 11 grupuri energetice, la un preț mediu 225 de lei pentru fiecare megawatt oră.
  5. Producătorii declară că vor fi costuri mai mari. Cauza? Creşteri din obligaţiile de mediu, de 150-180 milioane de lei în plus.  Preţul certificatelor CO2 a crescut de la aproximativ 5 euro/certificat, la aproape 8 euro anul acesta.

 

Bucură-te împreună cu prietenii tăi de promoții prin care poți câștiga energie gratuită.

Află cum poți obține energie electrică ieftină online!

CONVINGE-TE CHIAR ACUM

27.11.2017
Postat în:  Energie electrica
Etichetat: 
Te-ar putea interesa și