Scroll Top

Care sunt beneficiile instalării panourilor fotovoltaice?

Care sunt beneficiile instalării panourilor fotovoltaice?

Probabil ai auzit vorbindu-se despre panourile fotovoltaice deseori, iar astfel ți-a fost stârnit interesul. Ei bine, mai întâi trebuie să știi ce sunt acestea și cum funcționează, iar mai apoi vei afla avantajele lor. Acestea constituie generatorul de energie în cadrul unui sistem fotovoltaic. Astfel, ele sunt dispozitive care transformă energia provenită de la soare într-o altă resursă. Deci, panourile solare funcționează foarte simplu: ele preiau energia solară și o transformă în energie electrică, sursă necesară casei tale, cu 0 emisii de carbon.

 Există mai multe tipuri de panouri fotovoltaice, iar decizia îți aparține când achiziționezi unul. Ele se clasifică, după tipul de celule pe care le conțin, în:

  • panouri fotovoltaice amorfe;
  • panouri fotovoltaice cu strat subțire;
  • panouri fotovoltaice monocristaline;
  • panouri fotovoltaice policristaline.

Acum că am clarificat ce sunt panourile și de câte tipuri sunt, îți vom prezenta în continuare beneficiile instalării panourilor fotovoltaice:

Poți deveni producător de energie, iar facturile vor fi estompate

Panourile fotovoltaice, tipul, mărimea lor și consumul casei sunt cele care influențează reducerea costurilor lunare. Înainte de a sfârși contractul cu furnizorul energetic, asigură-te că ai calculat consumul casei tale, iar sistemul tău solar îți va acoperi energia necesară. Astfel, consumi ceea ce produci și ești independent din punct de vedere energetic. Dacă sistemul este optim și produce chiar mai multă energie decât consumă, energia suplimentară va fi exportată în rețeaua electrică națională. Atunci vei vinde energia și vei încasa surplusul sub forma unei sume, devenind producător și vânzător de energie, fără a mai plăti factura tipică.

Garanția este valabilă o perioadă îndelungată

Majoritatea furnizorilor de panouri fotovoltaice oferă o garanție de 25 de ani. Totuși, dacă panourile solare sunt confecționate din materiale de înaltă calitate și sunt montate cu grijă, le este prelungită durata de viață până la 30 de ani.  De exemplu, dacă montați astăzi un sistem pe acoperișul casei, peste 25 de ani aceasta va avea un randament de minim 80%, care este destul de ridicat și indică faptul că sunt încă eficiente.

Dispui de sursă de alimentare gratuită

Sistemul creează energie cât timp soarele este pe cer, deci panourile fotovoltaice sunt surse de energie regenerabilă, eficientă, inepuizabilă și naturală, disponibile la orice oră.

În plus, pe lângă cele deja menționate, beneficiile instalării panourilor fotovoltaice sunt evidențiate și prin faptul că:

  • acestea oferă valoare locuinței, deci dacă decizi să o vinzi în viitor, datorită sistemului solar crește valoarea prețului;
  • întreținerea panourilor este ușoară; necesită uneori ștergerea lor cu soluții uzuale de geamuri și o cârpă din microfibră;
  • piesele nu sunt mobile, deci nu necesită înlocuirea lor după scurt timp;
  • energia solară funcționează peste tot, adică poți instala aceste surse în locurile unde energia națională nu a ajuns încă, iar aducerea ei ar fi costisitoare. În schimb, panourile iți vor alimenta cu ușurință casa și sunt în avantajul mediului înconjurător;
  • varietatea de panouri fotovoltaice pe piață iți oferă o gamă largă de posibilități.

Astfel, panourile fotovoltaice oferă o multitudine de avantaje. Apelează la consultații noștri pentru a vedea cum se poate adapta proiectul Restart Solar în funcție de nevoile companiei tale.

Related Posts