Scroll Top

Impactul crizei energetice asupra companiilor

Impactul crizei energetice asupra companiilor

Știm bine că energia, mai ales cea electrică, este cheia activității tuturor companiilor, gospodăriilor şi a indivizilor. Pentru a folosi acest tip de energie ai nevoie de o sursă energetică, un furnizor şi/sau distribuitor, respectiv aparatură care să permită utilizarea protejată a electricității.

Odată ce avansăm în timp, se constată că resursele cele mai folosite pentru producerea energiei sub orice formă: cărbunele, gazul şi carburanții, sunt resurse epuizabile. Pe lângă faptul că nu le putem utiliza la nesfârșit, combustibilii fosili sunt dăunători mediului înconjurător. Aceștia contribuie la creșterea efectului de seră şi a raporturilor de emisii de carbon.

Exponențial este faptul că aceste surse sunt limitate, iar cererea energetică crește, motiv pentru care și prețurile pentru energie cresc încontinuu. Anume acest fapt generează o criză. În Europa această criză este şi mai resimțită datorită poziționării geografice şi a evenimentelor cauzate de pandemie din ultimii 2 ani.

În acest articol vei afla cum se manifestă criza energetică în Europa şi care sunt potențialele soluții pentru a aborda această criză cu ajutorul energiei verzi şi a panourilor fotovoltaice.

Criza energetică în Europa şi România

În perioada 2019-2021, piața europeană observă o creștere a prețului pentru gaz şi electricitate, cu 429%, respectiv cu 230%. Acest fapt a dus la scumpirea electricității, prețul depășind 400€ MW/h. Acest fenomen a fost consolidat şi de criza generată de pandemie, care a făcut obținerea şi distribuirea energiei dificilă din punct de vedere logistic.

Considerând poziția geografică a Europei, există puține țări care sunt capabile să obțină energie din cărbuni sau gaze naturale. Acestea sunt importate din străinătate, majoritar din Rusia în cazul gazelor naturale. Acordul de la Paris (2016) a stabilit deja nocivitatea exploatării acestor resurse pentru fenomenul de schimbare climatică la nivel global.

Şi în România, facturile au atins un maxim absolut. Prețurile crescute pentru gaz şi electricitate se răsfrâng asupra activităților zilnice a companiilor şi persoanelor. Deşi s-a decis plafonarea prețurilor cu ajutor din partea Guvernului român, prețurile rămân destul de solicitante.

Efectele asupra IMM-urilor și companiilor mari

Pe parcursul pandemiei multe IMM-uri şi-au sistat activitatea pentru că nu au rezistat  presiunilor financiare impuse de creșterea prețurilor la electricitate şi gaz. 

Pe lângă acest fapt, dependența de un furnizor presupune instabilitate, dar şi obligativitatea de a te adapta cerințelor impuse pentru a-ți continua activitatea, fapt care a destabilizat multe companii în timpul pandemiei.

Pe de altă parte, tot mai multe business-uri consideră criza pandemică un stimul spre tranziția lor spre independență energetică. Acest lucru motivează companiile să adopte energia verde ca sursă principală de generare a electricității.

Una din sursele de energie regenerabilă este cea solară. Fiind relativ ieftină şi inepuizabilă, energia solară este o alternativă perfectă pentru orice afacere. Pentru acest tip de energie se folosesc panourile fotovoltaice ca principală sursă de captare şi transformare a energiei solare în electricitate.

Reducerea consumului energetic prin panouri fotovoltaice

Faptul că panourile fotovoltaice pot reduce suma facturilor tale este doar unul din beneficiile aduse de folosirea energiei verzi. Un alt avantaj este obținerea independenței complete sau relative faţă de furnizorul tău, ceea ce îți dă control asupra consumului tău energetic. Poţi consuma mai mult sau mai puţin în dependenţă de situaţia companiei tale.

Un alt motiv pentru care ar trebui să iei în considerare panourile fotovoltaice este şi îmbunătățirea imaginii afacerii tale. Recent se observă că publicul apreciază brandurile care se dedică cauzelor sociale. Companiile care fac pași spre o activitate mai verde, adică sustenabilă sunt iubite şi remunerate. De aceea, folosirea energiei verzi va multiplica şansele ca business-ul tău să crească. Astfel, poți construi un brand care se poate diferenția şi vei deveni un lider mult mai ușor. De asemenea, vei putea deveni independent energetic şi responsabil social faţă de problema schimbării climatice.

Foarte ieftin, rapid şi simplu, poți să ai propriile tale panouri fotovoltaice care să-ți genereze electricitate fără a-ți mări amprenta de carbon. Consultă programul Restart Solar pentru a vedea ofertele promovate de Restart Energy. Nu ezita să ceri oferta consultanților noștri pentru a vedea cum Restart Solar poate fi adaptat nevoilor companiei tale de la consultare până la instalarea panourilor.

Related Posts