Scroll Top

Care este diferența între panourile solare monocristaline și cele policristaline?

DECEMBRIE Restart Energy vizual articol (2)
Sigur te-ai întrebat care sunt diferențele dintre cele mai comune tipuri de panouri solare, cele monocristaline și cele policristaline. Hai să vedem cum se disting acestea prin câteva criterii esențiale, care te pot ajuta să decizi care se potrivește cel mai bine sistemului tău solar.

Panourile monocristaline sunt alcătuite dintr-un singur cristal mare de siliciu, iar cele policristaline sunt compuse din mai multe cristale mici de siliciu suprapuse. Ca aspect, panourile monocristaline au o textură uniformă, de culoare albastru-neagră, în timp ce la policristaline se observă textura neregulată și granițele distincte între cristalele de dimensiuni variabile, de cele mai multe ori de culoare gri.

Despre rezistența la coroziune și la defecte, se știe faptul că panourile monocristaline au o structură internă compactă ce rezistă mai bine în timp la acțiunea agenților atmosferici. Panourile policristaline pot dezvolta crăpături pe termen lung. Dacă o celulă solară se deteriorează într-un panou monocristalin și afectează parțial producția, la policristaline ea poate deteriora întregul modul.

La nivelul performanței în timp, panourile monocristaline își păstrează mai bine pe termen lung randamentul inițial declarat de producător (până la 97% după 25 de ani). Performanța pe termen lung ține de puritatea cristalului, iar monocristalele au un singur cristal mai mare și pur, deci obțin randamente mai bune, până la 20%. Panourile policristaline au randamente puțin mai mici, în jur de 15-17%.

În ceea ce privește flexibilitatea montajului, modulele policristaline sunt mai flexibile la integrare, acceptând forme neregulate și sunt puțin mai rezistente la impact și solicitări mecanice, în timp ce monocristalenele necesită o montare mai atentă și mai pretențioasă.

În concluzie, monocristalele oferă eficiență maximă pe termen lung, în timp ce policristalele rămân o alegere economică optimă pentru multe aplicații și bugete. Dacă te gândești să-ți începi afacerea cu panouri solare, apelează chiar azi la specialiștii Restart Energy!

 

Related Posts